Tractor acroşat de un tren la Corabia
„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, un utilaj agricol, amplasat pe calea ferată, a fost acroșat de un tren, care circula pe ruta Caracal – Corabia, condus de către un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Slatina. În urma evenimentului, mecanicul conductor, de 27 de ani, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, transmite Poliția Olt.
Proprietarul utilajului agricol a fost și el identificat, fiind vorba despre un bărbat, de 53 de ani, din localitatea Corabia. Potrivit unor surse, se pare că tractorul a fost lăsat pe calea ferată chiar de corăbian, știind că pe acolo nu prea trec trenuri. Acesta se folosea de el pentru a iriga terenul agricol din zonă.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și distrugerea sau semnalizarea falsă.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

