ActualitateEvenimente

Incident grav la benzinărie din Slatina: amenințări și lichid inflamabil aruncat

Inspectoratul de Poliție Județean Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat în noaptea de duminică spre luni, 24 spre 25 mai 2026, în jurul orei 23:45, prin apel la 112, cu privire la un incident produs la o stație PECO din municipiul Slatina, pe direcția de ieșire spre comuna Brebeni.

Potrivit primelor informații, un bărbat ar fi reclamat că a fost amenințat și stropit cu o substanță inflamabilă în urma unui conflict izbucnit în zonă.

Conflict degenerat în amenințări

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției municipiului Slatina, care a stabilit că un tânăr de 26 de ani, din orașul Drăgănești-Olt, ar fi fost implicat într-un conflict în urma căruia ar fi fost amenințat cu moartea de o persoană necunoscută.

În același context, persoana implicată ar fi aruncat asupra acestuia un lichid, existând suspiciuni că ar fi vorba despre o substanță inflamabilă.

Ipoteze și verificări în curs

Potrivit unor informații neconfirmate oficial, victima ar fi indicat polițiștilor că agresorul ar avea legături cu anturajul lui Marin Sandu, cunoscut sub numele de „Patronaș”, însă aceste detalii sunt parte din verificările aflate în desfășurare și nu au fost confirmate de autorități.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

Autorul, încă neidentificat

Persoana bănuită de comiterea faptelor a părăsit locul incidentului imediat după producerea evenimentului, fiind în prezent căutată de polițiști.

Cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea exactă a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.