Accident pe DEx12: autoturism lovit pe acostament
Un accident rutier s-a produs joi, 16 iulie, pe Drumul Expres 12 Craiova – Slatina – Pitești, în afara localității Negreni, după ce un ansamblu de vehicule a intrat în coliziune cu un autoturism oprit pe acostament.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 13:50 și a mobilizat echipaje ale Serviciului Rutier Olt. Din fericire, în urma impactului nu au fost înregistrate victime, accidentul soldându-se exclusiv cu pagube materiale.
Șoferul autocamionului ar fi fost distras de la condus
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, la volanul ansamblului de vehicule se afla un bărbat de 47 de ani, din localitatea Domnești, județul Argeș.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Olt deplasați la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat de 47 de ani, din localitatea Domnești, județul Argeș, în timp ce conduce un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, ar fi desfășurat alte activități de natură a-i distrage atenția de la conducerea autovehiculului. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 59 de ani, din localitatea Micești, județul Argeș. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Polițiștii au acționat imediat pentru fluidizarea traficului, iar șoferul vinovat urmează să fie sancționat contravențional conform prevederilor legale”, a declarat inspectorul de poliție Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.
Recomandările DRDP Craiova pentru șoferi
În urma accidentului, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova au transmis un apel către șoferii care circulă pe drumurile de mare viteză, reamintind măsurile care trebuie respectate în cazul unei opriri de urgență.
„Accidentul produs astăzi reprezintă un nou semnal de alarmă privind respectarea regulilor de circulație și a măsurilor de siguranță în cazul opririi unui autovehicul pe drumul expres. Le reamintim conducătorilor auto că, în cazul în care sunt nevoiți să oprească pe acostamentul drumului expres, au obligația de a monta triunghiul reflectorizant la cel puțin 50 de metri în spatele autovehiculului, pentru avertizarea celorlalți participanți la trafic.
Totodată, recomandăm ocupanților să părăsească autovehiculul imediat ce acest lucru se poate face în siguranță și să treacă dincolo de parapetul metalic de protecție, evitând astfel expunerea la riscul producerii unor accidente. Prudența și respectarea regulilor pot salva vieți!”, a transmis Cristi Tudor, purtătorul de cuvânt al DRDP Craiova.
Reprezentanții DRDP Craiova precizează că acostamentul drumurilor expres nu reprezintă o bandă de urgență și poate fi utilizat doar în situații excepționale, precum defecțiunile tehnice sau urgențele medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul de pe DEx12.

