Dronă prăbușită, descoperită pe un câmp din Vaslui
O dronă avariată a fost descoperită pe un câmp din extravilanul comunei Viișoara, județul Vaslui, în apropierea graniței cu Republica Moldova. Aparatul a fost găsit de un localnic, iar autoritățile au izolat zona și au început verificările.
Sesizarea a fost făcută la Poliție în cursul dimineții, după ce aparatul de tip dronă a fost observat pe teren.
Autoritățile au izolat zona
La fața locului au ajuns polițiști și jandarmi, precum și specialiști din cadrul structurilor abilitate să verifice aparatul.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, specialiști pirotehniști ai Serviciului Român de Informații verifică drona pentru a stabili dacă aceasta prezintă vreun pericol.
Primarul comunei Viișoara, Pîrciu Liviu, a confirmat că mai multe instituții ale statului au ajuns în zona în care a fost găsit aparatul.
„Sunt toate organele statului, inclusiv Serviciul Român de Informații”, a declarat primarul.
Drona a fost găsită într-o zonă fără construcții
Aparatul s-a prăbușit pe un câmp, într-o zonă în care nu se află structuri în apropiere, potrivit informațiilor transmise de SRI.
„La ora 10:15, șeful postului de poliție Viișoara, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că pe un câmp din extravilanul localității a fost găsit un aparat de tip dronă, avariat”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
Sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, urmând să fie stabilite împrejurările în care s-a produs incidentul și măsurile legale care se impun.
Până în acest moment, autoritățile nu au raportat victime în urma prăbușirii aparatului. Fotografie cu caracter ilustrativ

