Băsescu consideră formularea de la Legea ANI extrem de dură
El a citat din raportul CE care constată că „noua Lege ANI subminează grav eficacitatea procesului de verificare, de sancţionare şi de confiscare a bunurilor nejustificate şi nu este conformă cu angajamentele asumate de România la momentul aderării”.
„Formularea Comisiei Europene mi se pare extrem de gravă, pe bună dreptate”, a adăugat Traian Băsescu.
Şeful statului a continuat să citeze din raport: „Noua lege întrerupe dezvoltarea încurajatoare a ANI şi încalcă angajamentele luate de România în momentul aderării”. În acest moment, Băsescu a spus: „Poate află şi domnul Frunda”.
Băsescu a citat din nou din document, precizând că formularea acestuia i se pare „foarte gravă”.
Parlamentul şi Guvernul au responsabilitatea de a modifica Legea ANI conform angajamentelor
Preşedintele a declarat că Parlamentul şi Guvernul au obligaţia de a modifica Legea ANI, dar în condiţiile angajamentelor luate de România la momentul aderării la UE şi că decizia de luni a Curţii Constituţionale creează condiţiile modificării acestei legi.
Băsescu a menţionat că raportul CE conţine o formulare potrivit căreia, în mod clar, Parlamentul şi Guvernul au responsabilitatea de a modifica legea care a fost declarată neconstituţională, dar în condiţiile angajamentelor luate de România la momentul aderării la UE.
„Deci e o solicitare expresă către Parlament şi Guvern să refacă urgent Legea ANI”, a spus şeful statului.
El a apreciat că decizia de luni a Curţii Constituţionale creeză aceste condiţii.
În opinia sa, acest lucru trebuie făcut în aşa fel încât să se răspundă angjamentelor României, care vizau în principal posibilitatea de a se urmări ce se întâmplă cu averea unui demnitar în timpul mandatului public.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

