Actualitate

A fost inaugurat Corpul A al Liceului „Petre S. Aurelian” Slatina

1 corp a liceul petre s aurelianLa inaugurare au fost prezenți Sorina Nicolescu, directorul instituției de învățămân care i-a avut alături pe Emil Moț, primarul municipiului Slatina, viceprimarul Gigi Vîlceleanu, Cristian Cismaru, administratorul public al urbei, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean și Adrian Bărbulete, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Olt.

Prin finalizarea acestei investiții, la care lucrările au durat câțiva ani, copiii nu mai sunt nevoiți să învețe în două schimburi ci într-unul singur, dimineața.

„Dragi slătineni! Așteptarea a luat sfârșit! Așa cum am afirmat mereu, educația copiilor noștri este una dintre cele mai importante preocupări pentru mine. Finanțat prin fonduri europene, prin intermediul Programului Operațional Regional Sud-Vest Oltenia, am încheiat cu succes lucrările de reabilitare ale Liceului Tehnologic «Petre S. Aurelian», fiind adus la standarde moderne. Începând de astăzi (miercuri, 4 octombrie n.r.), oferim copiilor noștri un corp complet renovat cu 17 săli de clasă, trei laboratoare și o bibliotecă, însemnând un mediu de învățare sigur și confortabil, adecvat cerințelor secolului XXI. Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect deosebit și să vă asigur de toată deschiderea mea pentru a continua să construim împreună Slatina”, a declarat edilul Emil Moț.

Liceenii de la acest liceu se bucură din acest an școlar și de un teren de sport nou-nouț, ce are nocturnă.

Autoritățile prezente au mai spus că acest Corp A al Liceului „Petre S. Aurelian” Slatina este singurul din județul Olt ce are un sistem automatizat de recirculare a aerului care menține atât vara, cât și iarna, aceeași temperatură.

Primăria Slatina a accesat fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Primarul Emil Moţ a dezvăluit că imobilul are un sistem de ventilaţie modern, unic pentru o şcoală din judeţ.