Accident cu un rănit, la Vulpeni
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un motociclu, condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Baldovinești, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani, din comuna Vulpeni. În urma evenimentului, bărbatul, de 47 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Orășenesc Balș, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru investigații medicale suplimentare”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.
{module G+articles (2)}
Se pare că motociclistul nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă la dreapta, a pătruns pe sensul opus și a întrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de tânărul din Vulpeni.
Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în cauză fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}

