Accident cumplit în Olt: O șoferiță din Orlea a murit
Un grav accident rutier s-a produs luni, 18 august, în jurul orei 11:30, pe Drumul Național 54A, la ieșirea din orașul Corabia. În coliziune au fost implicate trei autoturisme, iar o femeie de 47 de ani, din comuna Orlea, și-a pierdut viața.
Impact violent pe șosea
La fața locului au ajuns polițiștii rutieri din Corabia, alertați prin apel la 112. Din primele verificări, anchetatorii au stabilit că autoturismul condus de femeia de 47 de ani, din Orlea, a acroșat un alt vehicul condus de o localnică de 49 de ani. Mașina victimei a fost proiectată apoi într-un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 39 de ani, din Dăbuleni, județul Dolj.
În urma impactului, șoferul doljean a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Din nefericire, femeia de 47 de ani a murit la locul accidentului.
Ipoteza unei depășiri riscante
Potrivit unor surse apropiate anchetei, tragedia s-ar fi produs după ce victima s-ar fi angajat într-o depășire riscantă. În acel moment, din sens opus se apropia un alt autoturism, iar manevra nereușită ar fi dus la coliziunea fatală.
Ancheta poliției
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier de la Corabia. Rezultatele anchetei vor determina măsurile legale care se impun.

