Constanța: Alertă maximă după coliziunea a două trenuri în gară – 24 de pasageri răniți
Un incident feroviar grav a avut loc astăzi, 4 mai, în Gara Constanța, unde două trenuri de călători au intrat în coliziune. Impactul, produs în jurul orei 14:15 pe linia 1, a dus la rănirea a 24 persoane, determinând autoritățile să activeze Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Constanța.
Conform informațiilor preliminare, trenul de călători IR 1586, care se pregătea să plece din stație, a fost lovit de trenul IR 1688, aflat în manevră de regarare a garniturii pe aceeași linie.
Reprezentanții ISU Dobrogea au precizat că un număr de șapte persoane au fost transportate la spital, conștiente, iar alte 17 sunt în evaluare medicală la locul accidentului.
Echipele de intervenție, inclusiv ambulanțe SMURD (una cu medic), autospeciale pentru transport victime multiple și ambulanțe SAJ, s-au deplasat de urgență la fața locului pentru a acorda primul ajutor răniților. Cinci dintre victime, conștiente, au fost transportate deja la spital pentru îngrijiri suplimentare, în timp ce alte zece sunt evaluate medical la fața locului.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a confirmat incidentul printr-un comunicat de presă, precizând că circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei demarate de organele abilitate. Investigațiile sunt în curs pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Foto: CFR
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

