ActualitateEvenimenteRecomandate

Autoturism căutat de Germania, găsit în Olt: Teleormănean prins la RAR

Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile germane a fost identificat joi, 11 septembrie 2025, în județul Olt, după ce un bărbat de 31 de ani, din comuna Buzescu, Teleorman, s-a prezentat la Reprezentanța Județeană a Registrului Auto Român (RAR) pentru a efectua formalitățile necesare eliberării cărții de identitate a vehiculului.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au verificat autovehiculul și au constatat că acesta figura în bazele de date internaționale ca fiind căutat pentru confiscare de autoritățile din Germania.

„În urma verificărilor în sistemele internaționale, s-a stabilit că autoturismul era semnalat pentru confiscare, fiind introdus în baza de date cu alerte de către autoritățile germane. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au indisponibilizat vehiculul, care a fost predat la camera de corpuri delicte a IPJ Olt, pentru continuarea cercetărilor”, a declarat agentul principal Ionuț Mitrică, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Pe numele bărbatului s-a întocmit un dosar penal pentru tăinuire, iar ancheta continuă în colaborare cu autoritățile competente, pentru clarificarea situației și aplicarea măsurilor legale.