Biciclist din Caracal, accidentat mortal de o ambulanță privată în afara localităţii Vişina
Mașina care l-a lovit aparține unui serviciu de ambulanță privat, firma fiind din Mureș. La volan era un șofer din Olt ce transporta doi pacienți la un centru de dializă din Caracal.
Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt și paramedicii SMURD ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe biciclist și au constatat decesul.
Șoferul.a avut rezultate negative atât la testarea cu aparatul DrugTest, cât și la testarea cu aparatul alcooltest.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.