Evenimente

Trei persoane rănite în urma unui accident produs la Mihăești

În evenimentul rutier au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de către o tânără, în vârstă de 30 ani, din comuna Mihăești Olt și un autocamion condus de către un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din orașul Scornicești. În urma evenimentului rutier, trei persoane au ajuns la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.