Craiova: fetiță de 8 ani, victima unui act obscen. Agresorul, reținut de poliție
Un bărbat de 50 de ani a fost reținut de polițiștii din Craiova, după ce ar fi comis un gest revoltător în plină zi, asupra unei fetițe de doar 8 ani. Incidentul s-a petrecut duminică, pe o stradă circulată, în timp ce copilul se îndrepta spre magazin.
Fetița, lăsată nesupravegheată pentru câteva minute, a fost abordată de un bărbat necunoscut, care se deplasa cu o trotinetă. Acesta a intrat în vorbă cu ea și a invitat-o să se apropie, sub pretextul că vrea să-i arate ceva. În acel moment, bărbatul și-a expus zona intimă în fața copilei.
Speriată, micuța a fugit acasă și i-a povestit mamei cele întâmplate. Femeia a alertat imediat autoritățile, iar echipajele de poliție au intervenit rapid.
„La data de 6 aprilie, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie din Craiova cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 8 ani, ar fi fost abordată de un bărbat care s-ar fi dezbrăcat în fața acesteia. În urma cercetărilor s-a stabilit că, în jurul orei 15:30, minora se deplasa spre un magazin, când a fost interceptată de un bărbat care ar fi efectuat acte de exhibiționism”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Un colectiv operativ a fost constituit la nivelul secției, iar în mai puțin de o oră, suspectul a fost identificat la circa un kilometru distanță de locul faptei. Acesta a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
Surse din anchetă susțin că bărbatul nu se află la prima abatere, existând suspiciuni că ar mai fi fost implicat în comportamente similare în trecut.
„În urma probatoriului administrat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. El a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Dolj. Urmează să fie prezentat Parchetului cu propunerea unei măsuri preventive”, au precizat anchetatorii.
Cazul a stârnit indignare în comunitate, părinții cerând măsuri mai stricte pentru protejarea copiilor și sancționarea fermă a comportamentelor deviante.

