Actualitate

Crin Antonescu anunță că își „suspendă” candidatura la prezidențiale

„În legătură cu calitatea mea de candidat, cunoscută și recunoscută public până acum, aceea de candidat comun al coaliției aflate la guvernare, încep prin a anunța că în mod unilateral, adică eu, candidatul, consider acordul privitor la această candidatură suspendat. (…) Eu nu am ezitat, eu nu dau înapoi, eu sunt dispus, dar cred că trebuie să fim oameni de onoare şi oameni serioşi”, a declarat Crin Antonescu.

„Vreau sa clarificăm fiecare ce face”, a adăugat el.

„Dacă dânșii vor sa fiu din nou candidat, să mă caute”, a mai spus fostul lider PNL.

„Eu îl declar suspendat (n.r.- acordul cu coaliția de guvernare privind susținerea candidaturii sale la prezidențiale). Pentru că sunt două părți aici. Ce înseamnă suspendat? Înseamnă următorul lucru. Eu am primit o propunere de a fi candidatului unei coaliții politice, am acceptat această propunere, am asumat această candidatură, și este o asumare de la care eu nu dau înapoi”, a adăugat Crin Antonescu.

Ce a mai declarat fostul lider al liberalilor în emisiunea de la Digi24:

  • „Liderii coaliției nu au avut toate acreditările la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord”
  • „Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și eu sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt.
  • Ceea ce am constatat este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți, ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditările la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord.
  • Când se hotărăsc dacă au un candidat și ce candidat au, dacă doresc ca tot pe mine să mă dorească, atunci știu unde mă găsesc”.

„Din acest motiv îl consider suspendat, până când domniile lor clarifică dacă acest acord revine în vigoare, sau dacă, eventual, au alte opțiuni”.

 

Acesta este conținutul adăugat sub articol.