NaționalRecomandate

Vremea în noiembrie: temperaturi scăzute și ploi

Meteorologii anunță o perioadă cu temperaturi mai scăzute și precipitații însemnate în mai multe regiuni ale țării, inclusiv în sudul României. Nici începutul lunii noiembrie nu aduce o schimbare semnificativă a vremii, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 2–30 noiembrie.

În prima săptămână a lunii, temperaturile vor fi sub valorile normale pentru această perioadă, iar precipitațiile vor fi mai abundente în sudul și estul țării. Ulterior, valorile termice vor reveni treptat în apropierea mediilor climatologice, în timp ce regimul ploilor va avea variații de la o regiune la alta.

Cum va fi vremea în perioada 2–9 noiembrie

Prima săptămână din interval va aduce temperaturi medii mai scăzute decât cele specifice perioadei, în toate regiunile României.

În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi excedentare în regiunile sudice și estice, dar și local în vestul și centrul țării. În nord-vestul extrem, cantitățile de apă vor fi mai reduse decât cele obișnuite.

Prognoza pentru 9–16 noiembrie

În a doua săptămână analizată, temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Ploile vor fi mai abundente în regiunile vestice și nord-vestice, în timp ce în celelalte zone cantitățile de precipitații se vor situa în jurul valorilor obișnuite.

Vremea în perioada 16–23 noiembrie

Temperaturile vor continua să se mențină în apropierea mediilor climatologice pentru această perioadă a anului.

Regimul pluviometric va fi, în general, normal. Sunt estimate însă cantități ușor mai mici de precipitații în regiunile sudice și ușor mai mari în nord-vestul țării.

Cum se încheie luna noiembrie

În ultima săptămână a intervalului analizat, respectiv 23–30 noiembrie, mediile temperaturilor vor fi apropiate de cele specifice perioadei în toate regiunile României.

Aceeași tendință este estimată și în privința precipitațiilor, care se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă.

Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni sunt realizate pe baza datelor Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF). Acestea indică abaterile săptămânale ale temperaturilor și precipitațiilor față de mediile perioadei 2006–2025.

Prognozele pe termen mai lung oferă tendințe generale și nu pot anticipa cu exactitate fenomenele meteorologice extreme de scurtă durată sau evoluția vremii într-o anumită localitate.

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.
Descoperă MB Agency