George Simion vrea să taie 500.000 de posturi bugetare
Liderul AUR și candidat la alegerile prezidențiale, George Simion, a anunțat un plan ambițios care ar putea schimba fundamental structura aparatului de stat. În cadrul unui interviu televizat, Simion a declarat că își propune să reducă cu jumătate de milion numărul funcționarilor publici, o măsură care ar echivala cu tăierea a două treimi din instituțiile actuale ale administrației centrale și locale. El a precizat că această reformă nu va fi aplicată brusc, ci pe parcursul a cinci ani.
O soluție pentru a evita „falimentul” statului?
Simion a justificat această propunere radicală prin situația financiară precară a statului român, despre care afirmă că se apropie de un punct critic.
„Situația este dramatică și va fi foarte greu să evităm falimentul”, a avertizat el. În opinia liderului AUR, toate guvernele de până acum au vorbit despre reducerea aparatului bugetar, însă nimeni nu a avut curajul să aplice astfel de măsuri.
Cine ar fi vizat de reduceri?
În declarațiile sale, George Simion a subliniat că planul său nu vizează profesorii, medicii sau angajații din structurile de ordine publică.
„Avem deficit la pompieri, polițiști și militari. De plecat trebuie să plece membrii de partid, nu specialiștii care țin sistemul în picioare”, a subliniat politicianul.
El a indicat că în prezent, în multe instituții publice, angajații reacționează negativ chiar și la cererea unui simplu raport de activitate, iar această mentalitate trebuie schimbată.
De la 800.000 la 1,3 milioane: cum a crescut sectorul public
George Simion a făcut referire la date istorice pentru a argumenta necesitatea reducerii personalului:
„În anii 2000, statul avea 800.000 de angajați. Astăzi, sunt 1,3 milioane. În 25 de ani, tehnologia și digitalizarea au evoluat și trebuie să profităm de acest progres”, a explicat el.
Ținta liderului AUR este ca numărul bugetarilor să revină la nivelul începutului anilor 2000, folosind avantajele digitalizării pentru a eficientiza activitatea instituțiilor.
Fără creșteri de taxe, dar cu o impozitare mai echitabilă
În paralel cu această reformă administrativă, Simion a reiterat că se opune categoric unei majorări a TVA-ului.
În schimb, el susține reducerea taxelor pe muncă, în special pentru salariile minime.
„România are cel mai mare nivel de impozitare a muncii din UE, 42%. E nevoie să lărgim baza de impozitare, nu să-i stoarcem pe cei care muncesc”, a declarat Simion.
Soluția lui: stimularea economiei, nu taxarea excesivă
În viziunea sa, motorul economiei trebuie să fie activat prin facilități fiscale, nu prin noi poveri fiscale.
„Am văzut ce s-a întâmplat în construcții și agricultură, acolo unde salariile au început să iasă la alb, pentru că patronii și-au permis să le plătească decent. Asta trebuie să facem: să turăm motoarele economice”, a mai spus liderul AUR, respingând ideea unor noi taxe ca soluție pentru criza bugetară.
Planul lui Simion de a reduce 500.000 de bugetari: o misiune imposibilă?

