Arhivă

horia-colibanu-intr-o-nou-expediie-spre-everest

horia_colibasanu_pe_sistem_de_ciumpala

Alpinistul Horia Colibăşanu a plecat deja în expediţia Everest Summit 2014, care se desfăşoară până în luna mai a acestui an. El vrea să fie primul român care cucereşte Vârful Everest, fără oxigen suplimentar. Cucerirea Everestului, un vârf cu o altitudine de 8.848 metri din masivul Munţilor Himalaya, fără oxigen şi fără ghizi, ar fi o altă premieră românească.

În expediţia sa, slătineanul este însoţit de Justin Ionescu, camaradul său şi în expediţia de pe Muntele Lhotse din Nepal (n.red. – 8.516 metri), de anul trecut, precum şi de slovacul Peter Hamor. Alături de slovac, slătineanul Colibăşanu va încerca escaladarea vârfului Everest, pe ruta nordică, prin Tibet, în stil alpin, fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi. Trebuie menţionat că slovacul Hamor, care îl însoţeşte pe Horia, este unul dintre cei mai buni alpinişti din lume la ora actuală.

Pe 25 martie slătineanul a plecat spre Kathmandu, capitala Nepalului, vineri acesta transmiţând de aici primul mesaj spre casă. „Suntem în Kathmandu, ora 07.00 dimineaţa (n.red. – vineri), ne pregătim să plecăm spre prima parte a expediţiei, aclimatizarea pe Annapurna. Suntem în formă, totul e bine, expediţia merge mai departe: «Hai România!»”, a transmis Horia Colibăşanu pentru site-ul sport.ro.

Încă de vineri slătineanul a părăsit capitala Nepalului, pentru o primă fază a aclimatizării, până la 5.000 de metri, aclimatizarea fiind procesul biologic prin care organismul se adaptează la condiţiile de altitudine. Potrivit blogului său personal, această primă fază a expediţiei are loc în Nepal, în regiunea masivului Annapurna din Himalaya, cel mai mare lanţ muntos din lume.

În prima săptămână din luna aprilie, alpinistul slătinean şi colegii săi vor pleca spre Tibet – China, unde vor începe a doua fază a aclimatizării pentru Everest, pe vârful Shisha Pangma, cu o altitudine de 8.027 metri.

Horia este singurul român care a reuşit ascensiunea Vârfurilor Annnapurna, K 2 şi Dhaulagiri, trei din Top 5 vârfuri mortale din lume. Toate ascensiunile sale au fost realizate fără oxigen suplimentar şi fără ghizi.

 

Horia Colibăşanu pe Vârful Annapurna

{youtube}4-Aa6HXZTIU{/youtube}

 

Acesta este conținutul adăugat sub articol.