Mașină răsturnată pe Barajul Slătioara
“La sosirea echipajelor, autoturismul implicat în eveniment a fost găsit în afara carosabilului, răsturnat într-un canal colector, cu apă de aproximativ 70 de centimetri, iar cele două persoane rănite se aflau în afara acestuia. Tinerele, ambele în vârstă de 19 ani, din municipiul Slatina, cu multiple excoriații prin accident rutier, au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, conștiente”, a declarat Dan Nedeloiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.
La fața locului au acționat și polițiștii rutieri care au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului. Una dintre tinerele rănite era șoferiță, iar în urma testării cu aparatul alcooltest s-a stabilit că aceasta nu era sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
{module G+articles}