ActualitateSocial

Polițiștii au dus lecții de siguranță rutieră în școlile din Slatina

Ziua de 19 mai, din cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere, a fost dedicată respectării regulilor de circulație de către motocicliști. Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Olt, prin Serviciul Rutier, Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat activități preventive în mai multe unități de învățământ din Slatina.

Motocicliștii South Side Slatina s-au alăturat acțiunii

Alături de polițiști, la una dintre activități au participat și membrii South Side Slatina.

Elevii au participat la discuții despre prevenirea accidentelor rutiere, importanța purtării echipamentelor de protecție și adoptarea unui comportament responsabil în trafic.

Totodată, copiilor le-au fost prezentate recomandări privind deplasarea în siguranță pe drumurile publice și respectarea regulilor de circulație.

Mesaj pentru prevenirea accidentelor

Prin aceste activități, polițiștii urmăresc creșterea gradului de conștientizare privind riscurile din trafic și promovarea unui comportament responsabil încă de la vârste fragede.

Acțiunile fac parte din seria de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Naționale a Siguranței Rutiere.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.