EvenimenteNaționalRecomandate

Rețea de trafic închisă: avocată implicată în introducerea drogurilor în penitenciare

O amplă acțiune DIICOT a scos la iveală o rețea de trafic internațional de droguri care opera simultan în Cluj, județele limitrofe și în interiorul a două penitenciare. Miercuri, 3 decembrie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj, împreună cu polițiști din structurile de combatere a criminalității organizate și cu sprijinul Europol, au pus în aplicare 33 de percheziții în Cluj, Bistrița-Năsăud și Mureș.

Ancheta vizează un grup care ar fi adus droguri din Italia, Spania și Olanda, substanțe ce ajungeau atât pe piața locală, cât și în interiorul penitenciarelor. O avocată este suspectată că ar fi facilitat comunicarea dintre suspecți și deținuți, furnizând informații confidențiale obținute în exercitarea profesiei.

Potrivit procurorilor, investigațiile au documentat activitatea rețelei în perioada ianuarie 2024 – decembrie 2025. În acest interval, membri ai grupării ar fi procurat, transportat și distribuit droguri de risc și mare risc, dar și produse psihoactive, în mai multe localități din zona de nord-vest a țării. Anchetatorii susțin că aceeași grupare ar fi introdus în penitenciare cantități de substanțe interzise destinate vânzării către deținuți.

Rolul avocatei a fost esențial, spun procurorii. Aceasta ar fi transmis către suspecți date din dosare penale și informații primite de la clienți aflați în detenție. De asemenea, ar fi intermediat comunicarea directă cu persoanele private de libertate, sprijinind logistica rețelei.

O parte dintre membrii grupării ar fi coordonat inclusiv operațiuni menite să inducă în eroare organele judiciare. În unele situații, ar fi fost întocmite denunțuri false sau ar fi fost recrutate persoane dispuse să își asume, contra cost, fapte privind nerespectarea regimului armelor. În paralel, ar fi fost achiziționate bunuri pe numele unor apropiați pentru a disimula proveniența sumelor obținute din vânzarea drogurilor.

Din datele DIICOT, în septembrie 2024 ar fi fost constituit un nucleu infracțional care ulterior s-a extins prin atragerea altor membri. Rețeaua ar fi acționat coordonat, inclusiv pentru a obține pedepse mai mici pentru persoane cercetate în dosare de trafic de droguri.

Autoritățile italiene au derulat, în același timp, trei percheziții, în baza unui ordin european de anchetă, pentru documentarea extensiilor internaționale ale rețelei. Audierile suspecților au loc la sediul DIICOT Cluj. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor specializați, luptătorilor SAS, inspectoratelor de jandarmi și al unui echipaj canin al Direcției Regionale Vamale Cluj. Fotografie: arhivă