VIDEO Șoferul care a lovit o femeie pe trecerea de pietoni, reținut
Bărbatul de 61 de ani din Slatina, care a lovit o femeie pe trecerea de pietoni de pe strada Cireașov și a plecat de la locul accidentului, a fost reținut pentru 24 de ore. Măsura a fost luată miercuri seara, 14 octombrie, după administrarea probatoriului de către polițiștii din Olt.
Șoferul a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Joi, 15 octombrie, acesta urma să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, pentru dispunerea măsurilor legale.
Accidentul s-a produs miercuri dimineață, în jurul orei 7:15, pe strada Cireașov din Slatina. Polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112 și au început cercetările la fața locului.
Din primele verificări, autoturismul condus de bărbatul de 61 de ani ar fi acroșat o femeie de 40 de ani, din comuna Găneasa, în timp ce aceasta traversa strada. După impact, șoferul ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea polițiștilor.
Femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Atât aceasta, cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, potrivit IPJ Olt.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
Informațiile au fost comunicate de inspectorul Claudiu Șerban, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

