Național

Timișoara: 12 străini au fugit dintr-un centru de carantină

Străinii, cu vârste cuprinse între 21 și 46 de ani, au reuşit să fugă pe sub gardul care împrejmuieşte centrul de carantină.

Zece dintre fugari au fost aduşi, marți, în containerele de la Pădurea Verde după ce au fost gasiţi rătăcind prin Timişoara. Ceilalţi doi urmau să iasă din izolare săptămâna viitoare. Zeci de poliţişti şi jandarmi îi caută acum pe fugari prin pădure, cu ajutorul câinilor de urmă.

„Nu sunt violenți. Au fost pașnici. Nu a fost niciun indiciu că ar exista posibilitatea ca aceștia să iasă din centru și să plece”, a declarat Cristian Marc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Timiș.

Anchetatorii cred că fugarii au fost preluaţi de o maşină imediat după ce au ieşit din centru. Când vor fi prinşi, celor 12 fugari li se vor întocmi dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi se vor întoarce în carantină.

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.