Tom Cruise a aterizat cu elicopterul în grădina unei familii din Marea Britanie (VIDEO )
Superstarul hollywoodian, în vârstă de 59 de ani, a folosit proprietatea lui Alison Webb pentru a filma una dintre scene, după ce proprietara locaţiei a fost înştiinţată că o celebritate – al cărei nume nu i-a fost comunicat – va ateriza aici având în vedere că aerodromul din Coventry este închis temporar.
Drept mulţumire, Tom Cruise le-a permis fiilor lui Webb să facă o tură cu elicopterul, după ce actorul a făcut numeroase poze cu familia britanică.
În declaraţii acordate postului BBC, Alison Webb a precizat că i s-a părut „cool” ca fiii ei să poată asista la aterizarea elicopterului în grădina familiei, o experienţă pe care a calificat-o drept „suprarealistă”.
{module G+articles (2)}
După ce a ieşit din elicopter, popularul actor „s-a apropiat de copii pentru a vorbi cu ei; ne-a salutat cu mâna şi ne-a mulţumit”, a spus doamna Webb.
Mass-media britanice au dezvăluit de asemenea că Tom Cruise a luat masa într-un restaurant indian din oraşul Birmingham, unde a mâncat pui Tikka Massala şi a lăsat un bacşiş de 60 de lire (70 euro/82 de dolari) angajaţilor localului.
{youtube}wkjU7CkSE94{/youtube}
{module G+articles}
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

