Evenimente

Trei victime după ce o mașină a intrat într-o căruță, la Osica de Sus

accident masina caruta la osica de sus 1„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul în eveniment a fost implicat un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 32 de ani, din comuna Fălcoiu, și un atelaj hipo, în care se aflau trei persoane. În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto și două femei din atelajul hipo au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Municipal Caracal și Spitalul Județean de Urgență Slatina”, a declarat Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

{module G+articles (2)}

Se pare că șoferița nu a păstrat distanța regulamentară în mers.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

{module ADSKeep Article}
{module G+articles}