Povestea bradului de Crăciun
{module Personalizare tricouri}Odinioară, toţi copacii îşi păstrau frunzele la venirea iernii, însă dintre aceştia, numai bradul a rămas, până în zilele noastre, verde şi semeţ la sosirea anotimpului rece. Ar fi mai multe legende care explică acest fenomen.
Prima spune că în preajma iernii, o mică pasăre nu a mai putut să plece spre ţările calde, întrucât avea o aripă ruptă. Tremurând de frig, pasărea a încercat să se adăpostească în frunzişul unui stejar şi al unui ulm stufos, dar ambii copaci au refuzat-o, de teamă că le va mânca roadele. Disperată, aceasta s-a culcat în zăpadă, aşteptând să moară. Deodată auzi chemarea unui brad, care îi promitea ocrotire. Astfel, pasărea a fost salvată. Dar, în seara de Crăciun, un vânt teribil a suflat cu putere peste pădure şi toţi copacii şi-au pierdut frunzele, în afară de bradul cel generos, pe care Dumnezeu l-a răsplătit pentru gestul său de bunăvoinţă şi i-a păstrat frunzişul verde, oricât de aspre au fost iernile care au umat.
{module G+articles (2)}
O altă legendă, din nordul Europei, povesteşte că, odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuţi surori (Speranţa, Iubirea şi Credinţa), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranţa, mare ca Iubirea şi trainic precum Credinţa. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun. Cu mult înainte de apariția creștinismului, plantele și copacii care rămâneau verzi pe tot parcursul anului au avut o semnificație specială pentru oameni. Similar obiceiurilor actuale de decorare a caselor, în timpul sezonului festiv, cu pin, molid, şi brazi, popoarele antice atârnau ramuri veșnic verzi la ușile și ferestrele lor. În multe țări se credea că acestea ar ține departe vrăjitoarele, fantomele, spiritele rele și bolile. Haideţi să descoperim împreună istoria bradului de Crăciun, de la cele mai străvechi sărbători ale solstiţiului de iarnă, de la obiceiurile din timpul reginei Victoria şi până la faimosul copac iluminat din Rockefeller Center (New York)!
{module G+articles}
Cum a început totul?
Povestea bradului de Crăciun începe în secolul al VII-lea, când un călugăr din Devonshire, Anglia, a călătorit până în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului, folosindu-se de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfânta Treime. În secolul al XII-lea, în Europa, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos, pe toată perioada Crăciunului. Bradul a fost pentru prima oară decorat în oraşul Riga, în anul 1510. În secolul al XVI-lea, bradul apare fiind aşezat cu vârful în sus şi împodobit cu lumânări aprinse, figurine modelate în pâine de marii brutari ai vremii, acadele şi hârtie colorată. Există şi mărturia unui vizitator al oraşului Strasbourg care descrie brazii astfel ornaţi. Tot atunci i se atribuie şi încărcătura biblică, aceea că bradul împodobit reprezintă simbolul pomului paradisului, al belşugului, al inocenţei şi al cunoaşterii.
{module G+articles (2)}
{module Tablouri canvas}Germania este creditată ca fiind ţara în care a început, practic, tradiția pomului de Crăciun, în secolul al XVI-lea, așa cum o știm acum, atunci când creștinii pioşi au adus brazi decoraţi în casele lor. Unii construiau piramide din lemn de Crăciun și le decorau cu plante veşnic verzi și lumânări, dacă resursele de lemn erau limitate. Există o credință larg răspândită conform căreia Martin Luther, reformatorul protestant din secolul al XVI-lea, a fost prima persoană care a adăugat lumânări aprinse la un astfel de copac împodobit. Mergând pe jos spre casă, într-o seară de iarnă, în timp ce compunea o predică, acesta a fost uimit de strălucirea stelelor care sclipeau printre ramurile veşnic verzi. Astfel, pentru a recrea şi a reda familiei sale imaginea surprinsă, Martin Luther a înălţat un brad, în camera principală, pe ramurile căruia a pus lumânări aprinse, legate între ele.
La mijlocul secolului al XVI-lea apar, în Germania, primele târguri specializate în vânzarea de cadouri pentru Crăciun, folosite în împodobirea bradului. Tot în Germania este inventată, în anul 1610, beteala argintie, confecţionată, la acea vreme, chiar din argint şi tăiată cu ajutorul unor mecanisme specializate în folii foarte subţiri. Deşi argintul era durabil, exista un incovenient, și anume acela ca oxida foarte repede. Atunci meşterii au încercat să schimbe materialul de fabricaţie în plumb sau cositor, dar acestea erau mult prea grele. Astfel, argintul a rămas ca material de confecţionare pentru beteală până la mijlocul secolului al XX-lea. RADOR
{module ADSKeep Article}
{module G+articles}