Justiție

Viorel Hrebenciuc, eliberat din închisoare după ce a executat doar 10 luni dintr-o pedeapsă de 3 ani

Judecătorii au avut în vedere vârsta înaintată a acestuia și comportamentul din închisoare.

Iniţial, Hrebenciuc primise o decizie nefavorabilă la Judecătoria Sectorului 4, însă Tribunalul Ilfov a dispus eliberarea lui mai devreme din penitenciar.

Cei doi judecători din completul de la Tribunalul Ilfov au avut opinii divergente cu privire la cazul lui Hrebenciuc, astfel încât în complet a intrat un al treilea magistrat, care a înclinat balanţa în favoarea eliberării fostului deputat.

„Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat Hrebenciuc Viorel, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.78/2022 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în baza sentinţei penale nr. 64/2022, prin care i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Hrebenciuc Viorel, dacă nu este arestat în altă cauză. Definitivă”, se arată în decizia tribunalului.

{module G+articles (2)}

În acest dosar, Hrebenciuc fusese condamnat pentru abuz în serviciu.

El va fi eliberat din Penitenciarul Jilava.

În septembrie 2021 Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Alături de el au mai primit condamnări Gheorghe Ştefan „Pinalti”, fosta șefă CNA Laura Corina Georgescu, precum și Narcisa Iorga, fostă membră a CNA.

Viorel Hrebenciuc a fost cercetat pentru că, susţineau anchetatorii la momentul trimiterii în judecată, acesta s-a implicat spre a determina funcţionari din CNA pentru ca această instituţie să revină asupra deciziei de retragere a licenţei postului Giga TV – controlat de primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, potrivit Mediafax. Narcisa Iorga a fost urmărită urmărită penal de procurorii anticorupţie pentru că i-ar fi sugerat primarului din Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, în ce mod se poate redobândi licenţa şi la cine să apeleze pentru asta, nominalizându-l pe deputatul Viorel Hrebenciuc.

Viorel Hrebenciuc – condamnat la 2 ani de închisoare cu executare; fiul său – condamnare cu suspendare

{module ADSKeep Article}

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.