18 persoane din Potcoava, prinse la furat de lemne dintr-o pădure din Tătulești
Tot materialul lemnos găsit asupra hoților a fost predat Ocolului Silvic Slatina.
„În urma activităților de cercetare la fața locului, polițiștii au constatat faptul că persoanele ar fi tăiat 144 de arbori, de diferite specii, pe care i-au încărcat în cinci autoutilitare. Polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, cinci motoferăstraie și o secure, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost predată Ocolului Silvic Slatina”, a declarat agent principal Claudiu Șerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
Oamenii legii au întocmit în cauză un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii de măsuri legale.