Național

Doliu în lumea artistică: Victor Socaciu a murit

Victor Socaciu a murit, astăzi, la vârsta de 68 de ani, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viaţa. Artistul se afla în spital de o lună de zile.

Anunțul a fost făcut de fiica artistului, pe o rețea de socializare.

„O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!”, a scris Ana Maria Socaciu, pe Facebook.

{module G+articles}

Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator TV, dar şi politician şi apoi diplomat, s-a stins din viaţă într-un spital din Bucureşti.

În urmă cu două săptămâni, Victor Socaciu a participat la cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk „Om bun” la Breaza.

Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu provenea dintr-o familie de oameni simpli, dar „foarte deschiși”, după cum spunea chiar artistul în biografia sa, unde a mărturisit că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea – chiar dacă nu înțelegea ce însemna o iubire trecută.

{module G+articles (2)}

Cine a fost Victor Socaciu. Biografia marelui artist de muzică folk

1969 – Urmeaza cursurile de ghitara clasica la Scoala Populara de Arta – Brasov, la clasa prof. Martinescu.

1978 – Absolvent al Facultatii de Electromecanica – inginer

1970 – debuteaza pe scena cu trupa rock Zodiac.

1973 – activeaza in cadrul Cenaclului `Dacia Felix` din Centrul Universitar Brasov iar primele sale cantece folk (`Trenul`, `Tinta intre bine si rau`, `Sub scutul amurgului`) se bucura de un real succes in mediul studentesc

1975 – debut radio cu piesa `Nalucile amintirilor`

1976 – debuteaza in Cenaclul `Flacara` la Teatrul National Bucuresti

1976 – debut TV cu piesa `Oltule`

Membru in Cenaclul `Flacara` in perioada 1976 – 1982, al Serbarilor Scanteii Tineretului in perioada 1983 – 1984

Semneaza muzica spectacolului `Tinerete fara batranete` de Eduard Covali – Teatrul Dramatic Brasov

Semneaza coloana sonora a spectacolului de muzica si poezie `Muntele dragostei` la Teatrul Ion Creanga – Bucuresti – 1987 – 1989

Producator al Festivalului National – Concurs de muzica folk `Om Bun` incepand din 1991

Turnee in: China – 1986, Coreea – 1986, URSS – 1984, Germania – 1985, 1999, 2002 si 2003, Republica Moldova – 1990, 1993, 1996 si 2001, Canada – 1999 si 2001, SUA – 1996, 1999 si 2002, Suedia – 1996, etc.

Realizator a emisiunii saptamanale la TVR – `Vanare de vant`, intre 1997-1999

Semneaza genericele mai multor emisiuni radio si TV printre care: `Omul chitara`, `Oameni de zapada` respectiv `Ceaiul de la ora 5`, `Insomniile Corinei` `Cazuri si necazuri in dragoste`, `Vanare de vant`, `Arca Marinei`, `Personalul de Costinesti`, `Bun de tipar`, `Tunelul timpului`, `Multumesc`, `Ora fara catalog`

Semneaza peste 450 de cantece declarate la UCMR – ADA.

{youtube}EarjMAwYwdc{/youtube}

{module G+articles}

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.