Accident cu trei răniți la intrare în Salcia
În eveniment a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Bobicești – județul Olt și un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 54 de ani, din orașul Potcoava – județul Olt.
În urma evenimentului rutier, trei persoane, pasageri în autoturismul condus de femeie, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Susține jurnalismul independent
De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.

