EconomieSocial

Guvernul pregătește scumpirea rovinietei din 2026: La cât pot ajunge taxele de drum

Rovinieta, taxa de drum obligatorie pentru șoferii din România, ar putea suferi o majorare substanțială începând cu 1 ianuarie 2026. Guvernul condus de Ilie Bolojan are în vedere o ajustare a acestor tarife, potrivit unor surse politice implicate în discuțiile tehnice de la Palatul Cotroceni.

Creșterea tarifelor vine în contextul în care România practică, în prezent, unele dintre cele mai mici valori pentru rovinietă din Uniunea Europeană. Potrivit informațiilor obținute de HotNews, se dorește alinierea nivelului de taxare rutieră la cel practicat deja de țările vecine, precum Bulgaria și Ungaria.

Rovinieta ar putea ajunge la 56 de euro pe an pentru autoturisme

Documentele de lucru analizate în grupurile tehnice prevăd ca rovinieta anuală pentru autoturisme (categoria A, sub 3,5 tone) să crească de la 28 de euro (echivalentul a 141,87 lei) până la 50 sau chiar 56 de euro. Dacă se va merge pe scenariul maximal, veniturile la buget ar putea crește cu aproximativ 400 de milioane de lei anual, potrivit estimărilor prezentate.

O altă variantă analizată a fost introducerea noilor tarife începând cu august 2025, însă lipsa unei infrastructuri tehnice pregătite pentru taxarea transportatorilor a determinat amânarea aplicării cel târziu până la începutul anului 2026.

„Este foarte probabil ca rovinieta să fie aliniată la nivelul taxelor din Bulgaria sau Ungaria. În prezent, România are tarife la jumătate față de Bulgaria și de patru ori mai mici decât în Ungaria”, a declarat una dintre sursele implicate în procesul decizional.

Comparație regională: România, Bulgaria și Ungaria

Pentru a înțelege diferențele, iată cum arată taxele de drum în cele trei țări:

În România

  • 2,5 euro – valabilitate 1 zi

  • 3,3 euro – 10 zile

  • 5,3 euro – 30 zile

  • 8,4 euro – 60 zile

  • 28 euro – 12 luni

În Bulgaria (după creșterile din mai 2025):

  • 5 euro – vinietă weekend

  • 8 euro – 1 săptămână

  • 15 euro – 1 lună

  • 28 euro – 3 luni

  • 50 euro – 12 luni

În Ungaria:

  • ~93 lei – vinietă județeană

  • ~800 lei (peste 150 euro) – vinietă națională anuală pentru autoturisme

Această posibilă dublare a rovinietei vine într-un context mai larg de reforme fiscale, în care Guvernul dorește să eficientizeze veniturile și să acopere cheltuieli crescute din bugetul de stat, în special în zona infrastructurii rutiere.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.