Evenimente

Motociclist într-un accident la Slatina

Accidentul s-a produs a intersecția străzii Ecaterina Teodoroiu cu strada Recea.

Din primele date, se pare că șoferul autoutilitarei nu ar fi acordat prioritate de trecere motociclistului intrând în coliziune cu acesta. Pur și simplu motocicleta a intrat în cablul prin care mașina era tractată de autoutilitară.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 65 de ani, un autoturism, care era tractat de autoutilitară, condus de un bărbat de 45 de ani, ambii din municipiul Slatina și o motocicletă condusă de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din comuna Mărunței. În urma evenimentului rutier, motociclistul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

Cei trei conducători au fost testați de polițiștii rutieri cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

📲 Nu rata cele mai importante știri din Slatina!
Urmărește SlatinaTa și fii mereu la curent cu cele mai noi știri și videoclipuri.