Sănătate

Tîrgu Jiu. Medicii nu şi-au dat seama că e însărcinată și au operat-o de hernie

Femeia, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Tismana, a ajuns marți seară la Spitalul Județean din Târgu Jiu, acuzând dureri abdominale, iar medicii i-au pus diagnosticul de hernie abdominală.

Pacientei nu i-ar fi fost făcute investigații medicale, fiind dusă direct în sala de operație, scrie Reporter24. Abia în timpul intervenției chirurgicale, medicul și-a dat seama că femeia era gravidă și că se afla în faza finală a sarcinii, fiind în travaliu.

În final, femeii i-a fost făcută operație cezariană și s-a născut o fetiță cu o greutate de 3 kilograme şi 200 de grame.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu a anunţat declanșarea unei anchete.

„Medicul chirurg și ceilalți medici prezenți în sala de operații au fost chemați în această dimineață, la prima oră, de către conducerea unității sanitare pentru a afla exact ce s-au întâmplat. Pacienta în vârstă de 35 de ani se află la terapie intensivă pentru recuperarea postoperatorie, iar nou născutul este internat la neonatologie, ambii fiind în stare stabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Mihaela Ţicleanu, citat de Reporter24.

„Încă încercăm să aflăm care a fost situaţia. Pot să vă spun că se pare că există cazuri medicale, demonstrate, cercetate, în care femeia efectiv nu ştie că este însărcinată. Ea s-a prezentat la spital pentru dureri abdominale, i s-a pus diagnosticul de eventraţie, pentru care s-a şi intervenit şi pe care o şi avea de fapt. Ea zice că nu a ştiut că este însărcinată, în aceste nouă luni nu a fost niciodată la medic. Din ce am putut afla până acum, nu a fost nici măcar la medicul de familie”, a spus Mihaela Țicleanu și pentru News.ro.

Cazul vine în contextul tragediei de la Botoșani, unde o tânără a cărei sarcină se oprise din evoluție a murit în spital, unde se internase cu dureri atroce, fiind ignorată o noapte întreagă de cadrele medicale. ​Alexandra Ivanov, în vârstă de 26 de ani, mamă a 3 copii, care s-a internat joia trecută, seara, la spitalul din Botoșani cu dureri și sângerări din cauza unei sarcini care s-a oprit din evoluție, nu a primit îngrijiri medicale timp de 7 ore în spital – între ora 00:45, adică la aproximativ o oră după internare, și ora 7:35, când a intrat în șoc și a fost transferată la Terapie Intensivă. În prima oră după internare, Alexandra a primit ser fiziologic și un medicament „simptomatic”, după care, timp de 7 ore, „nu a mai fost efectuată nicio manevră de îngrijire”, arată un raport preliminar întocmit de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani. Ea a trimis mesaje pe parcursul nopții atât medicului de gardă, cât și medicului curant, implorându-i să o opereze. Fotografie cu caracter ilustrativ

 

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.