EconomieNațional

VIDEO Sens giratoriu suspendat pe DN1, la Predeal: cum va arăta noul pasaj și când se încheie lucrările

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat oficial licitația pentru construirea unui sens giratoriu suspendat în zona Predeal, la intersecția strategică dintre DN1 (București–Brașov) și DN73A (Râșnov). Proiectul vizează fluidizarea traficului și sporirea siguranței rutiere într-unul dintre cele mai aglomerate puncte de pe Valea Prahovei.

Investiția, derulată prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, are o valoare estimată cuprinsă între 142,5 milioane lei și 156 milioane lei (fără TVA), iar durata totală a contractului este de 66 de luni, din care 30 de luni sunt alocate execuției lucrărilor propriu-zise.

Ce va include noua construcție de la Predeal

Conform documentației din SEAP și a caietului de sarcini, pasajul suprateran va fi compus din:

  • un sens giratoriu suspendat, cu o lățime de 13,5 metri și două benzi pe sens,

  • patru rampe de acces, fiecare gândită pentru a gestiona eficient fluxurile dinspre și înspre principalele direcții de trafic.

Date tehnice ale proiectului:

  • Lungimea totală a pasajului este estimată la aproximativ 220 de metri.

  • Raza exterioară va fi de 35 de metri.

  • Gabaritul de trecere pe sub pasaj va fi de 5 metri, permițând circulația nestingherită a vehiculelor pe sub giratoriu.

Detalii despre rampele de acces

  1. Rampa 1 (București – Brașov)

    • Lungime: 241 m

    • Lățime: 6,3 m

    • Bandă unică pentru sensul București → Brașov/Râșnov

  2. Rampa 2 (Brașov – București)

    • Lungime: 287 m

    • Lățime: 6,3 m

    • Bandă unică pentru sensul Brașov/Râșnov → București

  3. Rampa 3 (DN73A – sens dublu)

    • Lungime: 185 m

    • Lățime: 10,8 m

    • Două benzi, una pe fiecare sens (Râșnov → București / Râșnov → Brașov)

  4. Rampa 4 (sens spre Brașov)

    • Lungime: 160 m

    • Lățime: 6,3 m

    • Bandă unică pentru legătura giratoriu → DN1 Brașov

Când începe construcția

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 august 2025, urmând apoi procedurile de evaluare, atribuirea contractului și, ulterior, demararea lucrărilor. Dacă termenele vor fi respectate, proiectul ar putea fi finalizat în aproximativ 2 ani și jumătate de la începerea efectivă a lucrărilor.

Susține jurnalismul independent

De 14 ani, SlatinaTa documentează realitatea orașului așa cum este. Nu avem în spate trusturi politice, ci doar comunitatea noastră. Dacă munca noastră de zi cu zi îți este utilă, pune umărul la continuarea acestui proiect. O donație simbolică este votul tău de încredere.