Coliziune între două mașini la Slătioara
În urma impactului dintre mașini o persoană a fost transportată la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina, pentru efectuarea unor investigații medicale amănunțite.
Se pare că vinovat de producerea accidentului de circulație este un bărbat de 53 de ani, din Slătioara, care, la ieșirea cu autoturismul din curtea unei societăţi comerciale, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar de o femeie, în vârstă de 66 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului violent, o persoană care era într-una din cele două mașini a fost dusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii care au ajuns la fața locului pentru efectuarea de cercetări au deschis în cauză dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în cauză, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. Foto: Facebook