Evenimente

VIDEO Incendiu puternic la o hală de dezmembrări auto din Caracal

Incendiul se manifesta cu flacără și degajări mari de fum. La fața locului s-au deplasat cinci autospeciale de stingere.

Au acționataproape 30 de pompieri, în sprijin venind și pompieri civili de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Caracal cu cisterne.

„Incendiu la o hală de dezmembrări auto, în Caracal, care se manifestă cu flacără și degajări mari de fum. La locul evenimentului au fost alocate, progresiv, cinci autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, două autospeciale pentru primă intervenție, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj Chimic Biologic Radiologic și Nuclear (CBRN), cu aproximativ 30 de pompieri. În sprijin se deplasează și două cisterne de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Caracal”, a declarat Alin Băsășteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt.

Potrivit sursei citate, este și un bărbat, în vârstă de 31 de ani, care a suferit arsuri la membrele inferioare și superioare, care a fost preluat si transportat la spital de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Olt.

Reprezentantul ISU Olt a transmis că nu mai există pericol de propagare a incendiului de proporții. Suprafața afectată a halei de dezmembrări auto este de aproximativ 900 de metri pătrați.

{youtube}KU2XYSVAMMY{/youtube}